Pe 28 Iunie 1940 s-a consemnat unul dintre cele mai negre evenimente din întreaga istorie a neamului Românesc. În această dată Armata Roșie ocupă Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța și instaurează regimul lor criminal.

Astăzi se împlinesc 78 de ani de la ocuparea sovietică, o ocupare care a dat startul dramei naționale prin distrugerea limbii, a culturii și a tuturor elementelor definitorii românești. Noua Dreaptă a organizat proteste în fața Amabasadei Ruse de la București și Chișinău în cadrul cărora a condamnat cu desăvârșire evenimentele de la mijlocul secolului trecut.

Noua Dreaptă Basarabia le-a solicitat ambasadorilor să iasă la discuții însă solicitarea a fost ignorată ca de obicei. Protestanții de la Chișinău le-au afișat oficialilor ruși un mesaj care întruchipează întru totul acțiunile Uniunii Sovietice și continuate de Federația Rusă, cu precădere asupra teritoriul Basarabean, în raport cu cele ale unor eliberatori veritabili:

Eliberatorii vin și pleacă,

Ocupanții Rămân…

 

Protestul de la Chișinău a fost întrerupt la un moment dat de către rusofonul cu antecedente penale Veaceslav Plămădeală care întocmai acțiunilor cu caracter ilegal ale sovieticilor a intrat cu mașina în protestatarii din fața ambasadei și l-a agresat fizic pe președintele Noii Drepte Basarabia, Pavel Vintilă. În urma acestei agresiuni, domnul Plămădeală a fost dus la secția de poliție dar nu înainte de a i se acorda îngrijiri medicale.


Acesta ulerior a negat faptul că l-ar fi atacat cu pumnii pe președintele organizației Noua Dreaptă Basarabia și a pozat în rolul de victimă susținând într-un mod laș cum că el ar fi fost cel atacat, asta în ciuda numeroaselor dovezi video din partea presei prezente la eveniment.

În urma acestei agresiuni din partea acestui indivit a fost pornită o cauza penală în baza art. 287 Cod Penal, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă  de la 27 500 la 52 500 de lei sau până la 3 ani de închisoare.

Evenimentul a fost intens reflectat în presă: